În weekend, alături de polițiștii rutieri din București, RAR a făcut verificări în trafic, iar 77% dintre autovehiculele inspectate aveau defecțiuni majore și/sau periculoase: elemente de caroserie prinse cu “șoricei” din plastic, modificări care pot pune în pericol siguranța pietonilor sau lipsa anumitor componente ale sistemului de amortizare a zgomotului.
Jumătate dintre autovehiculele verificate prezentau neconformități în ceea ce privește emisiile poluante chimice și fonice, iar trei au fost încadrate în categoria pericol „iminent de accident”.
„Rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea tehnică generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta neconformități”, au declarat reprezentantii Registrului Auto Român într-o postare pe Facebook.
Certificatul de înmatriculare reținut pentru deficiențe tehnice poate fi recuperat în urma reinspectării autovehiculului, activitate prin care se certifică remedierea defecțiunilor constatate cu ocazia controlului în trafic. Demersul este posibil doar în reprezențantele Registrului Auto Român.
Dacă certificatul de înmatriculare a fost reținut pentru defecțiuni tehnice, după remedierea problemelor tehnice semnalate, vehiculul trebuie prezentat la una dintre reprezentanțele teritoriale ale Registrului Auto Român pentru verificarea subansamblelor / sistemelor la care au fost constatate defecțiuni.
După ce se constată remedierea defecţiunilor, reprezentantul RAR va menţiona acest lucru pe originalul dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare. Dovada înlocuitoare cu înscrisul respectiv permite redobândirea certificatului de înmatriculare.
Dacă motivul reţinerii certificatului de înmatriculare l-a constituit expirarea termenului de valabilitate al inspecţiei tehnice periodice anterioare, verificarea tehnică pentru redobândirea certificatului se efectuează exclusiv de către RAR.
Pentru prezentarea vehiculului la RAR, trebuie să țineți seama că, în conformitate cu ultimele modificări ale Codului Rutier, pentru vehiculele înmatriculate în România, în momentul în care valabilitatea ITP expiră, în mod automat se suspendă înmatricularea vehiculului respectiv, iar vehiculul nu mai are drept de circulație pe drumurile publice. Prin urmare, masina trebuie adusa pe platforma, costul fiind de circa 200 de lei.